ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ

ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ

Omul de știință francez, Louis Pasteur, spunea: „O sticlă de vin conține mai multă filosofie în ea decât orice carte din lume”. Această filosofie și-a dorit s-o descopere un cuplu de moldoveni, care adoră băutura zeilor.

În acest articol vă facem cunoștință cu o afacere de succes care are un gust dulce-acrișor, la prepararea căreia s-a folosit curaj, nebunie și perseverență. Este o afacere care a fost construită cu multă răbdare și admirație față de vin – băutură prezentă la toate cinele de familie a soților Dan și Diana Prisăcaru. De fapt, consumarea vinului este chiar recomandată. Pe lângă vitamine și minerale, un păhar de vin roșu conține și alte substanțe benefice pentru corp și minte. În vinul roșu natural sunt antioxidanți importanți pentru sănătate, având și proprietăți regenerative asupra organismului.

Soții Dan și Diana Prisăcaru, sunt un un cuplu tânăr de vinificatori, care după ce au obținut Licența în business și administrare, în Lituania, au profitat de ocazia de a merge în Franța pentru a face Masteratul în industria vinului. Au călătorit, au gustat din vinurile Franței și din experiența de a trăi peste hotare, dar la un moment dat au fost cuceriți de gândul c-ar putea savura din propriul vin, fabricat acasă. Atunci s-au decis să revină în Moldova. Aici, încercând să lanseze o afacere vinicolă au înțeles că sudiile de specialitate nu sunt de-ajuns. Mai este și partea de producere, care începi să o înțelegi și o poți palpa numai atunci când te ocupi direct de procesul fabricării vinului.

“În Franța am studiat industria vinului, ceea ce nu este suficient pentru a cunoaște și detaliile producerii. Acolo ambii am avut oferte de angajare în companii vinicole prestigioase, dar am refuzat. Am revenit acasă și fiind pasionați de vinuri, poate chiar dintr-o nebunie, am decis să deschidem propria vinărie”, ne-a povestit Dan.

De la 2.000 la 20.000 sticle de vin

În 2013, soții Prisăcaru au lansat brandul autohton MINIS TERRIOS WINES, iar în 2014 au reușit să distribuie primele 2000 de sticle. O parte din resursele financiare investite au fost banii proprii, dar și din obținerea unor granturi. Vinurile “Minis Terrios” sunt unice, iar pe lângă gustul deosebit, acestea sunt evidențiate datorită inscripțiile de pe sticlă: “Îmi plac lucrurile aparent imposibile”, „Roșu Împărat” mesajele fiind desprinse din experiența de viață.

Mai târziu au procurat un teren la sudul Moldovei, unde din 2016 au grijă să crească cele mai bune soiuri de struguri, în care se acumulează o doză suficientă de zahăr, datorită soarelui generos din Cantemir. În prezent, la vinărie se îmbuteliază peste 20 mii de sticle.

Mica vinărie Minis Terrios se visează MARE

Viitorul se anunță unul foarte promițător, datorită planurilor soților Prisăcaru, care doresc să construiască o hală mai mare de producere, să aibă un loc special amenajat pentru degustarea vinurilor. “Lucrăm asupra realizării unui concept de vinărie urban. Suntem în Chișinău, dar vrem să avem o încăpere mai mare și mai confortabilă. Vrem ca ușile vinăriei noastre să fie deschise pentru mai multă lume. Vinificația neapărat trebuie combinată cu turismul, atâta timp cât ai un vin remarcabil”, ne-s spus cu mândrie Dan Prisăcaru.

Perspective pe Piața Uniunii Europene

Se știe că mulți ani principala țară de export a vinurilor moldovenești a fost Federația Rusă, dar la un moment dat a impus embargou asupra vinurilor moldovenești. Această decizie a afectat, pe de o parte, producătorii autohtoni, iar pe de altă parte, i-au mobilizat pe unii, care au încercat să se orienteze spre alte pieți.
“Europa este o piață bună de desfacere pentru cei care respectă standardele de calitate. Un vinificator trebuie să-și respecte produsul și să-și gestioneze afacere cinstit și calitativ.

Noi ținem la reputația vinăriei noastre și respectăm regulile. Vrem să asigurăm piața internă și cea externă cu un produs de încredere. Avem șanse mari să fim și mai apreciați în străinătate, atâta timp cât vom respecta regulile, ne vom axa pe calitate și ne vom perfecționa. Noi tindem spre succes și ne bucurăm de realizările altor vinării autohtone. De fapt, producătorii de sfeclă de zahăr și vinificatorii sunt industrii foarte prietenoase”, a menționat Dan Prisăcaru.

O afacere în vinificație nu poate exista fără un plan bun, răbdare și investiții

Fabricarea vinului este o sferă de activitate în care se investesc muncă și bani, iar câștigul real este cules peste câțiva ani. De aceea, pe lângă activitatea la vinărie, Dan mai are un alt job necesar pentru a putea suporta toate cheltuielile. “Să faci business cu vin nu este deloc simplu. Activitatea trebuie foarte bine planificată. Atunci când vrei să produci un vin de calitate, trebuie să faci investiții mari. Acum suntem la o etapă când toți banii câștigați sunt reânvestiți. Obținerea banilor necesari prin intermediul unui credit ar fi o soluție, dacă este posibilă utilizarea unei perioade mai grații mai mari, deoarece în vinificație câștigul nu este imediat. Pe lângă mijloacele bănești, ca să gestionezi o vinărie, mai este nevoie de multă răbdare, muncă și pasiune pentru ceea ce faci”, ne-a povestit vinificatorul.

Consumatorul trebuie educat

Un vinificator care se respectă, întotdeauna va produce un vin de calitatea. Atunci când se optează pentru servirea unui vin la cină, atunci merită să fie ales un vin bun, care de multe ori poate fi ignorat din cauza prețului. Servirea corectă a unui vin este un adevărat ritual, el trebuie consumat rațional și valorificat pe măsură.
“Noi, vinificatorii încercăm să schimbăm viziunea iubitorilor de vin, să educăm consumatorii, îndemnându-i să dea importanță calității, în detrimentul cantității”.

Micii vinificatorii, timp de 5 ani de activitate au lansat mai multe tipuri de vin, precum Pinot Noir, Rose, Feteasca Neagră, Merlot, Cabernet Savignon și Savignon Blanc. Toate pot fi găsite la Crama Minis Terrios Wines, în unele restaurante, dar și în vinotecile din Chișinău.

Proprietarii vinăriei „Minis Terrios” sunt alți moldoveni care astăzi își trăiesc visul acasă pentru că nu le este frică să înfrunte provocările și n-ar încerca să cucerească imposibilul, ceea ce le recomandă tuturor moldovenilor: „Avem nevoie de oameni în țara noastră și ar fi foarte bine ca și concetățenii noștri să revină acasă și să realizeze proiecte frumoase în Moldova”.

148 Voturi

VOTARE FINISATA

ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ
ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ
ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ
ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ
ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ
ADMIRĂ LUCRURILE APARENT IMPOSIBILE ȘI DE ACEEA ASTĂZI SERVEȘTE VIN DIN PROPRIA CRAMĂ